Cerc concentric

Am încercat de mai multe ori să nu mai scriu, să mă las așa cum te lași de fumat. Mă refer acum la a nu mai scrie blog, să scriu doar presă, pentru că de vreo 32 de ani sunt și jurnalist. N-am reușit niciodată. Poate de aceea îi înțeleg pe fumătorii care nu se pot lăsa de țigări. De fiecare dată, tot mai acut, scrisul mi-a lipsit așa cum îți lipsește un om. Am înțeles astfel că de prea multă vreme scrisul pentru mine nu mai e scris, e cineva viu. Și știți cum e când îți lipsește un om, doare. Sunt prea mulți oameni care îmi lipsesc ca să-mi mai lipsească și scrisul tot ca un om. Cineva îmi spunea recent că vede cum cercurile concentrice ale vieții mele se tot repetă și mă îndemna să am grijă cu ele. Cu siguranță că și scrisul e unul din aceste cercuri concentrice ale vieții mele.

Promisiune

Te-am privit mereu ca şi cum te vedeam pentru prima oară. Dar şi pentru ultima. Aşa te-am privit şi azi, aşa te voi privi şi mâine, aşa mereu. Aşa te privesc şi când te văd doar în gând. De fiecare dată şi tot mai ascuţit am sentimentul că am ajuns prea târziu la locul întâlnirii noastre. Am ajuns doar cât să ne vedem şi atât. Tu să mă vezi sosind, eu să te văd plecând. Poate greşesc. Poate nu. Oricum, dacă în viaţa asta am ajuns prea târziu ca tu să poţi rămâne iar eu să te pot opri, atunci îţi fac o promisiune. Îţi promit că te voi căuta din nou. În altă existenţă, în alt univers. Mult mai devreme. Acum ştiu că exişti. Şi te voi găsi. Şi te voi iubi din nou. Dar mai întâi te voi invita la dans. Iar apoi te voi face fericită. Sau invers. Cum vrei tu!

Gânduri pe noptieră

(In)certitudini metafizice

Senzorial, înainte de nașterea noastră nu a fost nimic, nu am simțit, nu am experimentat nimic anterior acelui moment, lipsește conștiința și știința proprie a timpului de dinainte. La fel va fi și după moartea noastră, nu vom avea conștiința și știința timpului care-i va urma. Sunt două intervale de timp fără limite, asemenea unui somn infinit întrerupt o singură dată de un timp finit pentru care avem conștiința și știința existenței lui, viața noastră. Mă voi întreba mereu, în consecință, oare mi-am trăit viața sau mi-am visat-o? Dacă e doar un vis înseamnă că am cel mai frumos somn din câte se poate, dacă o trăiesc cu adevărat înseamnă că a meritat să mă trezesc.

Gânduri pe noptieră

A treia zi de la Facerea Lumii (Jurnal interior)

Simt tot mai mult trecerea timpului. Nu, nu ca pe o fatalitate, nici pentru că recent am mai „îngropat” un an. Doar că 1 ianuarie, pură coincidență, a fost ca o primă zi a altei lumi, aceeași practic, dar alta ca modus vivendi. Aveam de ceva vreme sentimentul că lucrurile se schimbă cumva, dar abia acum trei zile, în prima dimineață a anului, am și văzut schimbarea. Repet, pură coincidență că totul a devenit evidență pe 1 ianuarie, putea fi oricând, mai devreme sau mai târziu.

Poate că îmbătrânesc, sigur se întâmplă și asta, dar azi, în a treia zi de la Facerea Lumii de care vă spuneam, am înțeles că am adoptat deja, fără o intenție prealabilă, câteva tabieturi mic burgheze, ca să zic așa. Mă gândesc că fac și ele parte din noul mod al trecerii timpului. De trecerea timpului meu vorbesc. Recunosc că îmi plac, îmi dau senzația că viața mea a căpătat și o aură oarecum aristocrată. Bine, totul ar putea părea o iluzie. Dar nu este și ar fi bine să rămână așa. Și chiar să-și întărească nuanțele și tușele.

Simt tot mai mult trecerea timpului. Și, nu, nu ca pe o fatalitate, ci ca pe ceva în care, din fericire, nu mai e loc pentru tristețile unei vieți risipite. Zăpadă, cafea și un suflet cald, vă rog!

Gânduri pe noptieră

Paralelism

Iubirea nici măcar nu există, ea e o viață paralelă din care te naști din când în când.

Gânduri pe noptieră

Călător prin viața mea (Jurnal interior)

Viața mea e ca o călătorie cu trenul. O permanentă călătorie cu trenul. Dar nu cu același tren. Uneori am mers cu personalul, alteori cu acceleratul sau rapidul și, când am avut suficient noroc și minima inteligență să mă aflu pe peronul potrivit la momentul potrivit, am reușit să prind chiar și Orient Express-ul. Au fost și destule situații în care am pierdut trenul sau am urcat în cel care nu trebuia. Am avut parteneri de compartiment care m-au însoțit doar pentru o stație, unii în călătorii mai lungi, alții pentru întreg drumul. Sunt și chipuri pe care le-am zărit doar de la fereastra vagonului. Unele m-au făcut să trag semnalul de alarmă fie pentru a le chema alături de mine, fie ca să cobor eu pentru a aștepta apoi împreună trenul următor. Altora doar le-am zâmbit de la aceeași fereastră sau le-am trimis un gând bun cu o fluturare de mână. Din când în când am coborât în câte o gară pentru un timp mai lung sau mai scurt, doar pentru o gură de aer proaspăt sau pentru un popas mai îndelungat. Ori am coborât pentru că, frumos sentiment, știam că acolo mă aștepta întotdeauna cineva. Ca o călătorie cu trenul e viața mea. O călătorie în care nimic nu e întâmplător. Nici locurile prin care trec, nici oamenii pe care îi întâlnesc. Sunt în calea mea pentru că Destinul sau altcineva știe cu siguranță că această călătorie nu se poate sfârși fără a atinge și acele destinații.

Gânduri pe noptieră

Pasiune

Până la urmă viața nu e altceva decât pasiune. Un dans nebun, o pasională partidă de amor.

Gânduri pe noptieră