Era în mai, iubito,
în anotimpul
iubirilor în pârg
și al cireșelor amare,
în vremea privighetorilor
căzute în păcat
și a cântărilor deșarte,
în zodia iubirilor aprinse
la flacăra dorințelor
scăldate în parfum de tei,
în ceasul gândului păgân
la trupul gol
al unei vechi himere,
în clipa unui dor
mereu nebun
și al speranțelor reînviate.
Era în mai, iubito,
în timpul cireșelor în pârg
și al iubirilor amare.
Era în mai…iubito…
și-n mine
se-ntorceau cocorii.
„Niciodată să nu îți faci iluzii că ești de neînlocuit. Te vor înlocui… și la muncă, și în familie, și în prietenii, și în iubire. Te vor înlocui și te vor și uita! Problema se pune doar de timp.” Nu știu cine a spus asta, dar azi mi-am amintit din senin aceste cuvinte. Apoi am aflat că tot azi e și ziua fericirii. Și, da, fericirea se poate măsura și prin lipsa iluziilor.
Gânduri pe noptieră
Te-am privit mereu ca şi cum te vedeam pentru prima oară. Dar şi pentru ultima. Aşa te-am privit şi azi, aşa te voi privi şi mâine, aşa mereu. Aşa te privesc şi când te văd doar în gând. De fiecare dată şi tot mai ascuţit am sentimentul că am ajuns prea târziu la locul întâlnirii noastre. Am ajuns doar cât să ne vedem şi atât. Tu să mă vezi sosind, eu să te văd plecând. Poate greşesc. Poate nu. Oricum, dacă în viaţa asta am ajuns prea târziu ca tu să poţi rămâne iar eu să te pot opri, atunci îţi fac o promisiune. Îţi promit că te voi căuta din nou. În altă existenţă, în alt univers. Mult mai devreme. Acum ştiu că exişti. Şi te voi găsi. Şi te voi iubi din nou. Dar mai întâi te voi invita la dans. Iar apoi te voi face fericită. Sau invers. Cum vrei tu!
Gânduri pe noptieră
Dorul e precum setea rătăcitului în pustiu. Numai că în deșertul dorului știi sigur cine e Fata Morgana care îți bântuie vedeniile sufletului.
Când cineva îți spune că te iubește îți oferă, de fapt, o cheie a sufletului său. Sunt de admirat oamenii care nu o folosesc știind că nu au tălpile curate.
Ciudat cum uneori singurul lucru care te leagă de un om nu e apropierea, ci depărtarea și aparenta ei eternitate.
Gânduri pe noptieră
Consider iubirea ca o atmosferă fără de care spiritul nu ar putea respira, fără de care ar nu ar putea exista. Poate de aceea, nu știu să-mi imaginez viața în afara iubirii și nu mă pot imagina pe mine neiubind. Aș fi în stare să iubesc și o pietricică adunată de pe drum și tot nu m-aș opri din iubit.
Gânduri pe noptieră
M-a fascinat întotdeauna linia pe care marea o desenează când își întâlnește țărmul, asemenea unui gând care sărută un chip la care este condamnat să se întoarcă mereu.
Mi-am trăit toate iubirile cu sentimentul scriitorului pe nisip, neliniștit de teama valului care ar putea să le răpească într-o clipă. Și, ca un făcut, toate plajele pe care am scris mărgineau mări agitate…
Amintirile sunt ca firele de nisip găsite într-o scoică adunată cândva de la malul mării. Te bucuri că sunt, te bucuri că ai fost acolo.
Gânduri pe noptieră
Iubirea nici măcar nu există, ea e o viață paralelă din care te naști din când în când.
Gânduri pe noptieră
Nu-ți poți opri dragostea pentru cineva așa cum stingi becul veiozei seara, la culcare, printr-o simplă apăsare de buton, după cum nu poți opri nici dragostea cuiva pentru tine așa cum oprești televizorul pentru că nu-ți place ce vezi pe micul ecran. De ce? Simplu, pentru că dragostea nu are buton de oprire. Și nici măcar unul de pornire. Pentru că dragostea, a ta pentru cineva, a cuiva pentru tine, nu vine când vrei tu, ci vine numai când vrea ea.
Viața e un drum cu sens unic și, ca orice drum cu sens unic, vrând, nevrând, te duce și către destinații pe care nu le poți alege. Nici măcar nu le poți anticipa, uneori. Iar una dintre aceste destinații, cea mai frumoasă dintre ele, este iubirea. Fie ea împărtășită, doar oferită sau doar primită. De aceea, întotdeauna, trebuie să nu-i dezamăgim pe cei pe care îi iubim și să-i prețuim pe cei care ne iubesc. Pentru că niciodată nu vom avea un buton care să oprească lucrurile. Nici măcar unul care să le schimbe.
Gânduri pe noptieră
Uneori mi-e dor de mare ca de o femeie pe care n-am terminat-o de iubit. Și, dacă mă gândesc bine, chiar nu e nimic surprinzător în asta. Dat fiind că nici iubirea pentru tine nu a ajuns până la ultima filă. De ce? Pentru că și tu ești o femeie pe care nu ai cum să o termini de iubit, ar fi împotriva firii. Pentru că ai ceva din nesfârșirea mării.
Gânduri pe noptieră
De ce dragostea e oarbă? Dragostea e oarbă dintr-un motiv foarte simplu, ea nu depinde de voința noastră. Nu-i poți spune cuiva care te iubește: n-am nicio vină, e o poveste pe care singur ți-ai creat-o. E corect că nimeni nu are nicio vină. La fel de corect e și că iubirea nu e o poveste pe care ți-o născocești singur. Viața nu e o bucată de plastelină din care, la un moment dat, îți faci o iubire. Poți modela o iubire, o poți lăsa să crească sau o poți înăbuși, dar n-o poți inventa. Vine ea gata inventată, special pentru tine, și purtând un chip anume.
Destinul ne trimite oameni în cale pentru diverse întâmplări. Pe unii dintre ei îi alege special pentru întâmplarea numită iubire. Doar lor le vom spune „Te iubesc!”
Nu poți iubi mai mulți oameni cu aceeași iubire în același timp, poți iubi mai mulți oameni în viață într-o succesiune a iubirilor. Această succesiune presupune găsirea iubirii după care nu va mai urma nicio altă iubire. Sau găsirea iubirii care să reziste oricărei alte încercări de acest gen la care te supune Destinul.
Nu există o singură iubire, există o singură iubire definitivă, e cu totul altceva.
Nu toate iubirile primesc răspunsul dorit, mai sunt și iubirile care nu sunt împărtășite. Ele sunt vindecate de alte iubiri, e firesc să fie așa. Cu o singură condiție, niciuna dintre ele să nu fi fost iubirea aceea albastră și definitivă. Pe aceea n-o vindecă nimeni și nimic.
În iubire, ca și în alte situații în care ești legat de oameni, trebuie să fii onest. Onest cu tine însuți și onest cu ceilalți. Dacă ești onest cu iubirea și ea va fi onestă cu tine.
Gânduri pe noptieră
Gânduri pe noptieră 