De ore bune îți privesc ferestrele. Nu e prima oară, dar azi am zăbovit cel mai mult. Chiar și așa, încă nu au terminat, ca într-o depoziție de martor, să-mi reamintească povești despre noi. La fel se întâmplă și cu celelalte ferestre, de pe partea cealaltă a bulevardului. Mâine mă voi opri din nou și acolo. Și în toate celelalte locuri în care am pășit împreună.
Gânduri pe noptieră
Mă fascinează ferestrele. De fiecare dată când călătoresc îmi place să străbat străzile orașelor și să privesc ferestrele caselor, mai ales în orașele vechi în care oamenii încă locuiesc în case care au găzduit nu una, nu două, ci mai multe generații, case care au străbătut timpurile și istoria. Sunt case și ferestre care, cu siguranță, știu multe povești ce ar fi putut deveni subiect de roman la un moment dat. Cred că dacă ar fi să asemănăm sufletului omenesc ceva din lumea materială atunci cel mai bine s-ar potrivi o fereastră. Unele ferestre sunt ferecate cu gratii și grilaje, altele sunt libere fluturându-și perdele în vânt, unele par triste și cenușii, altele luminoase, unele sunt vii și colorate de flori sau rame vesele, altele inerte, parcă fără viață. Încerc de fiecare dată să-mi imaginez, după cum mi se înfățeșează în fața ochilor, ce poveste poartă dincolo de ea fiecare fereastră care îmi atrage privirea, cum sunt oamenii care locuiesc în spatele ei, ce povești au la rândul lor. Uneori, am norocul să-i zăresc și pe locatari. Unii mi-au zâmbit când ni s-au întâlnit privirile, alții au tras grăbiți draperia sau perdeaua și s-au ascuns ori au continuat să mă privească la adăpostul acesteia.
Mă fascinează ferestrele și poveștile de dincolo de ele. Cândva, cu mulți ani în urmă, am locuit într-un apartament aflat la mansarda unei clădiri dintr-un vechi cartier bucureștean. Prin ferestrele nu prea mari priveam spectacolul străzii dar și al ferestrelor de la casele din vecinătate. Unora dintre ele le-am aflat și poveștile, cea a bătrânei care privea la televizor împreună cu pisica ei legănându-se seară de seară într-un scaun balansoar, cea a tinerei care studia muzica și cânta la pianină până târziu în noapte, cea a unui alt bătrân, un evreu care vorbea ore în șir la telefon apoi adormea în fotoliu, cea a unei tinere perechi de părinți care își învățau copilașul să meargă într-un premergător sau se sărutau pătimaș când acesta le lăsa câte un răgaz, cea a unui tânăr student care mergea pe bicicletă indiferent de anotimp și care făcea yoga cu fereastra deschisă… Mi-a plăcut acea mansardă deși nu am locuit acolo nici măcar un an. A fost puțin dar a fost destul ca să mă încarc cu povești simple, dar demne de ținut minte despre ferestre și oamenii lor.
În urmă cu câțiva ani am avut un vis, să-mi cumpăr un apartament sau măcar o garsonieră la mansarda unei vechi case dintr-un oraș cu străzi medievale. N-a fost să fie. Mi-ar fi plăcut ca într-o bună zi să am fereastra mea la stradă iar trecătorii să-și încetinească pasul sau chiar să se oprească, să o privească și să încerce să-mi afle povestea…
Gânduri pe noptieră
Gânduri pe noptieră 