
Nu cred că există univers mai misterios, mai fermecător și mai atrăgător decât ochii unei femei, nu pentru mine. Poate și de aceea, de fiecare dată când m-am îndrăgostit, i-am iubit mai întâi ochii și abia apoi pe ea, cea care îi purta. Și, întotdeauna, înainte de a îndrăzni să adresez vreun cuvânt celei de care mă amorezam, gândurile mele vorbeau îndelung ochilor ei. Știu sigur că nu am avut niciodată dialoguri mai frumoase ca atunci și nici nu cred să fi fost vreodată în stare de declarații mai profunde și mai sincere decât cele pe care gândurile mele le făceau ochilor ei.
Gânduri pe noptieră