Era în mai, iubito,
în anotimpul
iubirilor în pârg
și al cireșelor amare,
în vremea privighetorilor
căzute în păcat
și a cântărilor deșarte,
în zodia iubirilor aprinse
la flacăra dorințelor
scăldate în parfum de tei,
în ceasul gândului păgân
la trupul gol
al unei vechi himere,
în clipa unui dor
mereu nebun
și al speranțelor reînviate.
Era în mai, iubito,
în timpul cireșelor în pârg
și al iubirilor amare.
Era în mai…iubito…
și-n mine
se-ntorceau cocorii.
Am încercat de mai multe ori să nu mai scriu, să mă las așa cum te lași de fumat. Mă refer acum la a nu mai scrie blog, să scriu doar presă, pentru că de vreo 32 de ani sunt și jurnalist. N-am reușit niciodată. Poate de aceea îi înțeleg pe fumătorii care nu se pot lăsa de țigări. De fiecare dată, tot mai acut, scrisul mi-a lipsit așa cum îți lipsește un om. Am înțeles astfel că de prea multă vreme scrisul pentru mine nu mai e scris, e cineva viu. Și știți cum e când îți lipsește un om, doare. Sunt prea mulți oameni care îmi lipsesc ca să-mi mai lipsească și scrisul tot ca un om. Cineva îmi spunea recent că vede cum cercurile concentrice ale vieții mele se tot repetă și mă îndemna să am grijă cu ele. Cu siguranță că și scrisul e unul din aceste cercuri concentrice ale vieții mele.
Timp de multe ore bune, cineva mi-a citit azi întreg blogul de la cap la coadă. De fapt de la coadă la cap. Cineva care nici măcar nu știe cum mă numesc și-a sacrificat o zi din viața ei pentru a o dărui scriiturii mele. Ce zi frumoasă! În semn de mulțumire, mă înclin!
Gânduri pe noptieră
Uneori făcea dragoste cu șosetele în picioare. Spunea că are o problemă și dacă îi e frig la picioare se duce toată pasiunea. Poate părea amuzant și chiar este, dar nu era nimic deranjant în asta. Șosetele alea în picioarele ei lungi îi dădeau un aer ștrengăresc. Și sexy. Paradoxal, nu? Nu știu de ce mi-am amintit azi asta. Poate pentru că plouă, e umezeală și e frig. Sau poate o undă telepatică încearcă să-mi spună că face dragoste chiar acum. Purtându-și șosetele.
Gânduri pe noptieră
Iubesc ploaia
și, tot mai rar,
pe tine,
azi, ca un făcut,
plouă iar
cu amândouă,
e atâta ploaie de voi
peste mine,
cred că am început
să vă confund
sau, poate,
nu mai știu eu bine,
poate cândva, într-o zi,
ți-am scris numele
pe apă
și de atunci
toate ploile mi se fac
dor.
Iubesc ploaia
și tot pe tine.
Eliberare
Eu, aici,
nu scriu despre mine,
Eu, aici,
nu scriu despre tine,
Eu, aici,
nu scriu despre iubire,
Eu, aici,
cu fiecare cuvânt,
eliberez câte o pasăre
pe care o iubesc prea mult
ca să o țin captivă.
„Niciodată să nu îți faci iluzii că ești de neînlocuit. Te vor înlocui… și la muncă, și în familie, și în prietenii, și în iubire. Te vor înlocui și te vor și uita! Problema se pune doar de timp.” Nu știu cine a spus asta, dar azi mi-am amintit din senin aceste cuvinte. Apoi am aflat că tot azi e și ziua fericirii. Și, da, fericirea se poate măsura și prin lipsa iluziilor.
Gânduri pe noptieră
De la o vreme te întâlnesc din nou, zi de zi. În aceeași lume în care ne-am mai întâlnit de atâtea ori și în care ne-am întâlnit și prima oară. În lumea aceea în care eram un bărbat și o femeie care poate s-au întâlnit prea târziu pentru a rămâne, așa cum ne-am gândit amândoi de multe ori. În acea lume în care trebuia neapărat să ne întâlnim pentru că… așa trebuia. Mai ții minte? Trebuia ca eu să te iubesc și trebuia ca tu să știi. Nu există întâmplare în lumea asta, doar noi suntem aceia care numim întâmplare fiecare bornă care ne marchează drumul vieții. Or ea, borna, era deja așezată acolo încă de dinainte ca noi să ajungem în acel loc. Neîntâmplător. O mână nevăzută se ocupă de toate lucrurile astea numite de noi întâmplări. Cred că nici măcar faptul că dintre toate aromele vieții mele cea mai puternică ești tu nu poate fi numit întâmplare. Așa cred eu.
Refugiu
Am început
să fug din lume
și să mă ascund
tot mai des
în viața mea,
mansarda aceea veche
de care îți tot vorbeam
și unde,
într-o cămăruță cochetă,
miroase uneori a cafea,
alteori a ciocolată amară
și tot timpul a tine.
Gânduri pe noptieră
Te-am privit mereu ca şi cum te vedeam pentru prima oară. Dar şi pentru ultima. Aşa te-am privit şi azi, aşa te voi privi şi mâine, aşa mereu. Aşa te privesc şi când te văd doar în gând. De fiecare dată şi tot mai ascuţit am sentimentul că am ajuns prea târziu la locul întâlnirii noastre. Am ajuns doar cât să ne vedem şi atât. Tu să mă vezi sosind, eu să te văd plecând. Poate greşesc. Poate nu. Oricum, dacă în viaţa asta am ajuns prea târziu ca tu să poţi rămâne iar eu să te pot opri, atunci îţi fac o promisiune. Îţi promit că te voi căuta din nou. În altă existenţă, în alt univers. Mult mai devreme. Acum ştiu că exişti. Şi te voi găsi. Şi te voi iubi din nou. Dar mai întâi te voi invita la dans. Iar apoi te voi face fericită. Sau invers. Cum vrei tu!
Gânduri pe noptieră
Când te-am întâlnit am avut o singură certitudine, aceea că te-am așteptat dintotdeauna și că întâlnirea aceea trebuia să se întâmple. Că tu erai cea care trebuia să fie. Că așa cum a fost trebuia să fie. Acum nu te mai aștept pentru că știu că ești. Dincolo de asta nu mai e nimic de așteptat. Poate doar o altă viață în care să te aștept, să te găsesc și să te îmbrățișez din nou, poate pentru mai mult timp. Da, voi continua să te aștept. Pentru atunci.
Am crezut că ești fum,
până când te-am atins
și am aflat că ești…
vis.
Un vis
pe care l-am sărutat.
Cu vârful degetelor.
Gânduri pe noptieră
Gânduri pe noptieră 