Noptiera de lângă partea mea de pat era ocupată până la refuz. De parfumuri, creme, loțiuni, gablonțuri, bijuterii. Toate ale ei. Abia aveam unde să-mi așez ochelarii și ceasul. De acolo, de pe partea mea de pat, o priveam dormind. Și tot acolo mă trezisem în zorii unei dimineți cu degetele ei subțiri și lungi călătorindu-mi chipul. Din fericire găsisem suficient loc pe noptieră și pentru câteva gânduri. Toate pentru ea. Le-am uitat acolo. Cine să le mai vadă între atâtea tuburi, sticluțe, arome, culori și străluciri?! Cine să mai știe de ele când ea era acolo?! Și ce nevoie să mai am de ele dacă erau pentru ea? De fapt, nu le-am uitat, i le-am lăsat pentru totdeauna. Și de atunci, în fiecare seară, se tot adună. Gândurile. Unul singur mi s-a întors pe neașteptate într-o noapte făcută zi: tot timpul îmi dăruise, în fapt, partea ei de pat. Partea de lângă noptiera pe care, seară de seară, ajung gândurile mele. De acolo îi veghează somnul.
Gânduri pe noptieră 