Gânduri pe noptieră

Noptiera de lângă partea mea de pat era ocupată până la refuz. De parfumuri, creme, loțiuni, gablonțuri, bijuterii. Toate ale ei. Abia aveam unde să-mi așez ochelarii și ceasul. De acolo, de pe partea mea de pat, o priveam dormind. Și tot acolo mă trezisem în zorii unei dimineți cu degetele ei subțiri și lungi călătorindu-mi chipul. Din fericire găsisem suficient loc pe noptieră și pentru câteva gânduri. Toate pentru ea. Le-am uitat acolo. Cine să le mai vadă între atâtea tuburi, sticluțe, arome, culori și străluciri?! Cine să mai știe de ele când ea era acolo?! Și ce nevoie să mai am de ele dacă erau pentru ea? De fapt, nu le-am uitat, i le-am lăsat pentru totdeauna. Și de atunci, în fiecare seară, se tot adună. Gândurile. Unul singur mi s-a întors pe neașteptate într-o noapte făcută zi: tot timpul îmi dăruise, în fapt, partea ei de pat. Partea de lângă noptiera pe care, seară de seară, ajung gândurile mele. De acolo îi veghează somnul.

De Ziua Poeziei

Eliberare

Eu, aici,
nu scriu despre mine,
Eu, aici,
nu scriu despre tine,
Eu, aici,
nu scriu despre iubire,
Eu, aici,
cu fiecare cuvânt,
eliberez câte o pasăre
pe care o iubesc prea mult
ca să o țin captivă.

Ziua 78 de la Facerea Lumii (Jurnal interior)

„Niciodată să nu îți faci iluzii că ești de neînlocuit. Te vor înlocui… și la muncă, și în familie, și în prietenii, și în iubire. Te vor înlocui și te vor și uita! Problema se pune doar de timp.” Nu știu cine a spus asta, dar azi mi-am amintit din senin aceste cuvinte. Apoi am aflat că tot azi e și ziua fericirii. Și, da, fericirea se poate măsura și prin lipsa iluziilor.

Gânduri pe noptieră

Ziua 73 de la Facerea Lumii (Jurnal interior)

De la o vreme te întâlnesc din nou, zi de zi. În aceeași lume în care ne-am mai întâlnit de atâtea ori și în care ne-am întâlnit și prima oară. În lumea aceea în care eram un bărbat și o femeie care poate s-au întâlnit prea târziu pentru a rămâne, așa cum ne-am gândit amândoi de multe ori. În acea lume în care trebuia neapărat să ne întâlnim pentru că… așa trebuia. Mai ții minte? Trebuia ca eu să te iubesc și trebuia ca tu să știi. Nu există întâmplare în lumea asta, doar noi suntem aceia care numim întâmplare fiecare bornă care ne marchează drumul vieții. Or ea, borna, era deja așezată acolo încă de dinainte ca noi să ajungem în acel loc. Neîntâmplător. O mână nevăzută se ocupă de toate lucrurile astea numite de noi întâmplări. Cred că nici măcar faptul că dintre toate aromele vieții mele cea mai puternică ești tu nu poate fi numit întâmplare. Așa cred eu.

Refugiu

Am început

să fug din lume

și să mă ascund

tot mai des

în viața mea,

mansarda aceea veche

de care îți tot vorbeam

și unde,

într-o cămăruță cochetă,

miroase uneori a cafea,

alteori a ciocolată amară

și tot timpul a tine.

Gânduri pe noptieră

Promisiune

Te-am privit mereu ca şi cum te vedeam pentru prima oară. Dar şi pentru ultima. Aşa te-am privit şi azi, aşa te voi privi şi mâine, aşa mereu. Aşa te privesc şi când te văd doar în gând. De fiecare dată şi tot mai ascuţit am sentimentul că am ajuns prea târziu la locul întâlnirii noastre. Am ajuns doar cât să ne vedem şi atât. Tu să mă vezi sosind, eu să te văd plecând. Poate greşesc. Poate nu. Oricum, dacă în viaţa asta am ajuns prea târziu ca tu să poţi rămâne iar eu să te pot opri, atunci îţi fac o promisiune. Îţi promit că te voi căuta din nou. În altă existenţă, în alt univers. Mult mai devreme. Acum ştiu că exişti. Şi te voi găsi. Şi te voi iubi din nou. Dar mai întâi te voi invita la dans. Iar apoi te voi face fericită. Sau invers. Cum vrei tu!

Gânduri pe noptieră

Așteptare

Când te-am întâlnit am avut o singură certitudine, aceea că te-am așteptat dintotdeauna și că întâlnirea aceea trebuia să se întâmple. Că tu erai cea care trebuia să fie. Că așa cum a fost trebuia să fie. Acum nu te mai aștept pentru că știu că ești. Dincolo de asta nu mai e nimic de așteptat. Poate doar o altă viață în care să te aștept, să te găsesc și să te îmbrățișez din nou, poate pentru mai mult timp. Da, voi continua să te aștept. Pentru atunci.

Am crezut că ești fum,

până când te-am atins

și am aflat că ești…

vis.

Un vis

pe care l-am sărutat.

Cu vârful degetelor.

Gânduri pe noptieră

Fascinație

Nu cred că există univers mai misterios, mai fermecător și mai atrăgător decât ochii unei femei, nu pentru mine. Poate și de aceea, de fiecare dată când m-am îndrăgostit, i-am iubit mai întâi ochii și abia apoi pe ea, cea care îi purta. Și, întotdeauna, înainte de a îndrăzni să adresez vreun cuvânt celei de care mă amorezam, gândurile mele vorbeau îndelung ochilor ei. Știu sigur că nu am avut niciodată dialoguri mai frumoase ca atunci și nici nu cred să fi fost vreodată în stare de declarații mai profunde și mai sincere decât cele pe care gândurile mele le făceau ochilor ei.

Gânduri pe noptieră

Ziua 39 de la Facerea Lumii (Jurnal interior)

De ore bune îți privesc ferestrele. Nu e prima oară, dar azi am zăbovit cel mai mult. Chiar și așa, încă nu au terminat, ca într-o depoziție de martor, să-mi reamintească povești despre noi. La fel se întâmplă și cu celelalte ferestre, de pe partea cealaltă a bulevardului. Mâine mă voi opri din nou și acolo. Și în toate celelalte locuri în care am pășit împreună.

Gânduri pe noptieră

(In)certitudini metafizice

Senzorial, înainte de nașterea noastră nu a fost nimic, nu am simțit, nu am experimentat nimic anterior acelui moment, lipsește conștiința și știința proprie a timpului de dinainte. La fel va fi și după moartea noastră, nu vom avea conștiința și știința timpului care-i va urma. Sunt două intervale de timp fără limite, asemenea unui somn infinit întrerupt o singură dată de un timp finit pentru care avem conștiința și știința existenței lui, viața noastră. Mă voi întreba mereu, în consecință, oare mi-am trăit viața sau mi-am visat-o? Dacă e doar un vis înseamnă că am cel mai frumos somn din câte se poate, dacă o trăiesc cu adevărat înseamnă că a meritat să mă trezesc.

Gânduri pe noptieră

Chemare

M-am abandonat rătăcirilor,

le ispășesc

cu stoicismul unei corăbii

promisă orizontului,

dar logodită cu țărmul,

și după fiecare pedeapsă,

ca o chemare,

ancorez în gândul la tine,

singura dană

mai albastră ca marea.

Ziua 21 de la Facerea Lumii (Jurnal interior)

Ni se întâmplă uneori lucruri pe cât de simple, pe atât de miraculoase. O ușă deschisă zărită din întâmplare îți poate revela ceva n-ai fi gândit niciodată că se va întâmpla. Nu atunci și nu acolo. Mi s-a întâmplat asta ieri când, aflat prin una din preumblările mele din ultimul timp, am întâlnit un om miraculos. Era dincolo de acea ușă, vorbind altor oameni, cu o însuflețire pe care rar am întâlnit-o la un orator. Poate pentru că era convins și trăia la propriu ceea ce spunea. M-am alăturat acelei întruniri și l-am ascultat câteva zeci de minute fascinat de cât de simplu se poate exprima adevărul atunci când crezi în el. Într-o scurtă pauză am îndrăznit să-i adresez o întrebare pe o temă care mă interesează și care, până ieri, mă frământa de fiecare dată când încercam să o cercetez. Nu numai că mi-a răspuns și că răspunsul lui mi-a confirmat presupunerile, dar a făcut-o într-un mod în care mi-a spulberat orice posibilă îndoială legată de acel răspuns. La final, când și-a terminat treaba pentru care fusese chemat în fața altor oameni, s-a făcut nevăzut pe neobservate lăsându-mi un sentiment straniu, acela că parcă nu fusese niciodată acolo o prezență fizică, doar una spirituală.

Am întâlnit ieri un om dintre aceia rari de lângă care pleci mai bogat și, poate, mai înțelept. Am plecat de acolo purtând cu mine bogăția că după cele câteva zeci de minute în care l-am ascultat mă simțeam de parcă citisem o carte foarte interesantă și foarte groasă.

Gânduri pe noptieră